...cE esTe iNfiNiTuL?...

PAMANTUL.Asta se numeste limita.De fapt...astfel ne limitam noi..oamenii....Universul e infinit..nu?Atunci imi poate spune cineva ce inseamna acest `INFINIT`?....De ce folosim acest termen a carui semnificatie n-o cunoaste nimeni cu adevarat?Cu ce se masoara?..sau..Se masoara....?Noi facem parte din infinit?Nu,nu?De ce tind sa cred ca nu....pt ca atunci cand ma gandesc la `Infinit`...ma gandesc la eternitate....iar noi ,oamenii ,suntem efemeri...

Nu cred ca exista vreun raspuns la intrebarea mea initiala.....cel putzin nu unul ce ar putea fi demonstrat....ca in rest..sunt sigura ca multzi stiu sa-shi dea cu parerea....dar ce e `INFINITUL`?cE eSTe oMuL iN iNfInIt?....
pOaTe Ca nU vOm AfLa deCat DiNcOlo De MoaRtE...

Misterele din Marea Neagra

O multime de mistere inconjoara Marea Neagra, locul unde – spun diversi cercetatori- s-ar fi produs Potopul lui Noe, dar si unde se petrec felurite fenomene stranii, amintind de teribilul Triunghi al Bermudelor. Disparitii inexplicabile, OZN-uri iesind din adancuri, plus cateva anomalii magnetice masurate stiintific, toate indica Marea Neagra ca un spatiu care merita sa fie explorat temeinic.

NASA confirma existenta anomaliilor magnetice

Un interesant studiu realizat de cercetatori de la Harvard, cu sprijinul NASA Astrophysics Data System, semnaleaza anomaliile magnetice din Marea Neagra, citand si o lucrare scrisa pe aceasta tema de rusii Osipov G. V.si Terekhov A. A. si aparuta in 1978. Anomaliile magnetice – care semnaleaza, printre altele, existenta unuia sau mai multor depozite feroase- apar de regula in rupturile de falii, in reflexii ale scoartei terestre sau in alte asemenea fenomene geologice atipice. Cunoscatorii spun insa ca exista si anomalii “malefice”, care se manifesta printr-o emisie de radiatii patogene, cunoscute inca din antichitate. Ca dovada ca, in China, nu era permisa construirea unei case decat dupa cercetarea locului de catre specialisti capabili sa sesizeze daca terenul are sau nu are „coltii dragonului“ (denumirea straveche a acestor anomalii magnetice). Peste multi ani, observatii similare aveau sa genereze teoria „Retelei Hartmann“, potrivit careia Pamantul e strabatut de o “plasa” invizibila de radiatii care vin din adancul sau, iar majoritatea fiintelor vii – cu exceptia pisicilor si a soarecilor- sufera influente nocive daca sunt plasate pe liniile retelei, dar mai ales in dreptul unui nod.

Potrivit conferentiarului Cristina Dobrota, de la Laboratorul de Exobiologie al Universitatii “Babes-Bolyai”, “sunt doi poli de anomalii magnetice in Europa. Unul la granita dintre Germania si Cehia, unde se inregistreaza un minim magnetic, iar al doilea in zona Krivoi Rog, Ucraina, unde exista un maxim magnetic”. Ultima locatie nu e foarte indepartata de Odessa, respectiv de Marea Neagra, ceea ce ar putea avea o oarecare legatura cu enigmele acestui spatiu.

Nave si avioane, inghitite de o “ceata neagra”

Diverse articole si lucrari aparute in ultima vreme sustin ca in Marea Neagra s-ar afla un fel de Triunghi al Bermudelor, cu suprafata de 8-10 km, care s-ar deplasa constant, provocand disparitii inexplicabile, de nave, avioane si oameni. Relatari despre asemenea intamplari apar in povestiri rusesti din secolele XIII si XIV, dar si in marturii mai recente ale unor martori ori supravietuitori norocosi. Fenomenele au fost puse pe seama anomaliilor magnetice care se fac simtite in Marea Neagra.

Ele ar fi provocat si disparitia in mai 1944 a crucisatorului Tiolkovski, la sud de Crimeea (la 70 km in larg), in plina zi, pentru ca, la numai doua luni dupa aceea, cinci avioane militare rusesti sa aiba aceeasi soarta. Diverse surse pretind ca si nava, si aparatele de zbor ar fi fost inghitite de o ceata neagra cu sclipiri verzi, descriere asemanatoare celei facute de pilotii supravietuitori din Triunghiul Bermudelor.

Coincidentele merg insa si mai departe, deoarece, potrivit canalului de televiziune american ABC, atat in Triunghiul Bermudelor (intre Bermude, Puerto Rico si Miami), cat si in “Triunghiul Mortii” din Marea Neagra s-a observat…un foc ciudat (o gheata care arde). Specialistii spun ca focul de pe apa – ce izbucneste din senin pe kilometri intregi-  apare in momentul in care acumulari de gaze ies la suprafata si sunt mai intense atunci cand sunt furtuni. Declansatorul ar fi metan hidratul, descoperit in 1970 pe fundul Marii Negre, dar si al oceanului.

Sirul disparitiilor din Marea Neagra a mai inclus, in 1990, un avion particular grecesc, dar si personalul de pe o platforma petrolifera ruseasca, un an mai tarziu. Platforma a fost gasita si recuperata la 50 km distanta de locul initial de amplasare, plutind in deriva, fara nicio urma de viata la bord si fara niciun indiciu legat de soarta celor 80 de oameni care o populasera.

Asemenea intamplari, ca si legendele care circula pe seama “Triunghiului Mortii” i-au determinat pe pescari sa vorbeasca despre “apa blestemata”, iar pe specialistii militari ai tarilor riverane sa caute posibile explicatii. De altfel, cercetatorii de la Institutul particular “Terra” din Bucuresti spera sa realizeze, cu concursul Armatei, o harta romaneasca a zonelor care prezinta anomalii magnetice.

OZN-uri tasnesc din apa

Legat de Marea neagra – pe care geologii americani W. Ryan si W. Pitman de la Universitatea Columbia, confirmati de arheologul R. Ballard, celebrul descoperitor al epavei Titanicului, au identificat-o drept locul unde s-a produs Potopul biblic (mai precis, acum 9500 de ani, din cauza incalzirii climatice, ghetarii au inceput sa se topeasca, iar Mediterana s-a revarsat peste Marea Neagra cu forta a 200 de cascade Niagara, ceea ce a provocat inundatii imense)- mai circula si alte povesti. Potrivit cartii “The Soviet UFO Files”, scrisa de Paul Stonehill si publicata in 1998, in arhivele secrete ale Marinei ruse ar exista mai multe marturii despre aparitii OZN din adancul marii. Este citata declaratia mai multor veterani, fosti ofiteri pe submarine nucleare sovietice, care au vazut, pe la inceputul anilor ’60, “submarine gigant”, venite parca de nicaieri, urmarind submersibilele URSS. La randul sau, locotenent-comandantul Oleg Sokolov a relatat ca respectivele vehicule aveau o viteza incredibila si ca, prin periscop, a zarit un obiect ciudat urcand extrem de rapid din adancuri spre suprafata. Episoade similare au mai fost consemnate in august 1965 si in decembrie 1977, cand diversi marinari au vazut tasnind din mare niste obiecte sferice de mari dimensiuni, care au disparut in vazduh inainte ca oamenii sa se dezmeticeasca.

O furtuna superioara...

Triunghiul Bermudelor

Triunghiul Bermudelor reprezintă spaţiul marin, de formă triunghiulară, situat în Oceanul Atlantic, cuprins între Insulele Bermude, Puerto Rico şi Peninsula Florida. Denumit şi Triunghiul Diavolului, acesta a devenit un subiect de mare interes începând cu secolul a XIX-lea. La acea vreme, marinarii se temeau de această zonă, despre care se povesteşte că „înghiţise” numeroase vase.

            Actul de naştere al notorietăţii fenomenului îl consideră ziua de 5 decembrie 1945 şi este legat de dispariţia unei escadrile de cinci bombardiere americane „Avenger”, din familia faimoaselor D.C.-uri. În acea zi, la puţin timp după ora 14:00, pe un cer curat şi albastru, „Zborul 19” (cum a fost codificat) a decolat de la baza Fort Lauderdale din Florida, pentru a efectua o patrulare de rutină, deasupra Atlanticului, în zona arhipelagului Bahamas, dar aparatele au dispărut. Un avion de salvare, plecat de la baza din Banana River la ora 19:27 (care urma să se întoarcă la 20:30), va dispărea, la rândul lui, în ciudatul triunghi. Căpitanul unui vas care patrula prin zonă avea să declare că, la ora 19:50, a văzut o explozie pe cer şi că i-sa părut că avionul luase foc în aer, înainte de a lovi apa şi de a exploda. A doua zi, marina americană a făcut ample cercetări, fără a găsi însă vreo urmă a avioanelor.

            În anii care au urmat, misterioasele dispariţii de nave şi avioane au continuat, celebrul Triunghi ale Bermudelor dobândind o reputaţie tot mai funestă. Povestirile fantastice, ca s-au adăugat legendei, menţionau faptul că, în zonă, instrumentele de navigaţie rămâneau în pană, busolele nu mai funcţionau, vapoarele se scufundau în ape care fierbeau, iar avioanele explodau.

            Termenul „Triunghiul Bermudelor” a apărut pentru prima oară în anul 1964, într-un articol publicat într-o revistă americană. Triunghiul a devenit un mit, loc de atracţie irezistibil pentru amatorii de senzaţii tari.

            Ulterior au fost emise numeroase şi variate ipostaze, care mai de care mai bizare, mai şocante sau chiar aberante, pentru a explica aceste dispariţii. Una dintre aceste explicaţii exotice afirmă că dispariţiile de nave şi de persoane s-ar datora „ultimilor descendenţi ai Atlantidei”, acel ţinut misterios dispărut la rândul lui, şi că navele aeriene şi maritime a fi fost de fapt „transferate” în lumea atlanţilor.

            O altă supoziţie consideră că dispariţiile se datorează extratereştrilor, deşi ipoteza existenţei acestora şi a O.Z.N-urilor nu a fost validată…De asemenea, pornindu-se de la teoria einsteiniană despre spaţiu şi timp, a mai fost emisă şi ipostaza potrivit căreia navele maritime, avioanele şi pasagerii au fost translatate într-o altă dimensiune a Timpului şi Spaţiului, printr-un fel de falie spaţio-temporală, prin proiectarea lor într-o lume paralelă.

            Alţi cercetători au încercat să demitizeze Triunghiul şi să rezolve misterul apelând la cauze naturale. După aceştia, accidentele petrecute în zona incriminată s-ar fi petrecut din cauza unor pene mecanice, a unor erori umane sau, mai ales, a capriciilor meteorologice.

            Dintre explicaţiile ştiinţifice, apărute în diverse surse de informare, ar fi amintit de: uraganele, vârtejurile, trombele şi antitrombele marine, tornadele inverse, anomalia magnetică şi fluxurile magnetice, turbulenţa atmosferică, vibraţiile aerului (cunoscute sub numele de „glasul mării” sau „glasul furtunii”), emanaţiile postvulcanice de gaze etc.

            Se cunoaşte faptul că perimetrul Triunghiului Bermudelor este traversat de Gulf Stream (Curentul Golfului), cel mai mare curent marin situat în Atlanticul de Nord, un curent puternic, cald, care generează o vreme foarte dificilă. Acesta transportă un volum de apă de 100 de ori mai mare decât debitul tuturor râurilor de pe glob, luate la un loc, cu o viteză de 45-60km/h. Ca urmare, se apreciază că acesta ar fi capabil să transporte foarte repede „resturile” unei catastrofe, ceea ce ar explica dificultăţile întâmpinate în găsirea resturilor epavelor. Se pune totuşi întrebarea: de ce s-au produs atâtea accidente enigmatice în această zonă? După şase ani de cercetări, geologii americani şi germani consideră că pot explica misterul unui dintre cele mai mediatizate mistere ale lumii. Pe baza studiilor efectuate în adâncul Oceanului Pacific, la 100 de kilometri de coasta statului Oregon (S.U.A.), savanţii au ajuns la concluzia că pe fundul întregului Ocean Planetar se află cantităţi uriaşe de gaz metan amestecate cu apă. Acest amestec, extrem de inflamabil (produs de emanaţiile sedimentelor, aflate în descompunere, de pe fundul oceanelor), se găseşte, din cauza presiunilor imense la care este supus, în stare solidă, mai exact sub forma unor blocuri de gheaţă. Energia înmagazinată în acest compus ar fi de două ori mai mare decât a oricărui tip cunoscut de cărbune, gaz natural sau petrol.

            Potrivit cercetărilor americani, din cauza variaţilor de temperatură ale Oceanului Atlantic—generate de confluenţa celor doi curenţi oceanici: rece, din nord, al Labradorului, şi cald, din sud, al Golfului—, metanul îngheţat se topeşte, emisiile rezultate ducând la scăderea densităţii apei, care nu mai poate susţine greutatea vaselor şi aceste se scufundă. Astfel spus, în acest punct de pe planetă, materia solidificată se lichefiază din pricina curenţilor oceanici.

            În ceea ce priveşte avioanele, gazul metan care iese din apă le-ar provoca o „pană” sau, mai rău, o scânteie care le-ar aprinde. Oricât de plauzibile ar fi, aceste consideraţii rămân totuşi ipostaze.

            Se conturează însă tot mai mult ideea manifestării simultane, conjugate, a cel puţin câtorva din fenomenele amintite, care ar oferii explicaţii mult mai pertinente asupra întâmplărilor senzaţionale din această parte a globului.

            Din fericire, în ultimii ani, în special datorită unui sistem de poziţionare globală (GPS), piloţii şi navigatorii dispun de mijloace mult mai sofisticate şi mai eficiente, care au făcut ca accidentele să fie mai rare. Cu toate acestea, în pofida precauţiilor de anvergură luate, dispariţiile din Triunghiul Bermudelor continuă să aibă loc.